"În ceea ce priveşte Primăria Capitalei, noi ne vom respecta toate termenele şi voi avea în perioada următoare mai multe întâlniri cu reprezentanţii forurilor europene pentru a garanta că toate obiectivele asumate vor fi îndeplinite. În schimb, fac un apel colegial la Guvernul României să updateze comisia interministerială care conţine reprezentanţii tuturor ministerelor şi structurilor care sunt implicate în organizarea acestui campionat. Pentru că este un obiectiv naţional, nu este doar al Bucureştiului", a spus primarul Capitalei, preluată de news.ro.
Firea a precizat că în fosta guvernare acest comitet lucra chiar în subordinea unuia dintre vicepremieri, dar după ce Guvernul Ponta nu a mai fost la Palatul Victoria, această structură nu a mai fost actualizată.
"În acest moment, aşa mi s-a transmis, nu există această structură care să se ocupe de organizarea campionatului. Nu este o critică. Probabil nu a fost chiar atât de urgent şi au fost alte probleme mult mai presante. Important este să înţelegem că Bucureştiul merită acest eveniment şi trebuie să dovedească că poate să îl organizeze în condiţii optime", a mai spus Firea.
Vicepremierul Vasile Dîncu a anunţat, miercuri, că va fi începută în 2017 renovarea celor patru stadioane care vor fi folosite pentru antrenamente de către echipele ce vor participa la Campionatul European de Fotbal din 2020, ministrul precizând că studiile de fezabilitate vor fi făcute în toamna acestui an.
Dîncu a precizat că se va încerca o renovare cât mai completă a stadioanelor pentru că trei din patru ar trebui reconstruite ca să aibă ”o formă cât de cât funcţională”. ”Este vorba de stadionul Steaua, Dinamo, Rapid şi complexul de rugby din Tineretului. Au fost mai multe întâlniri anul acesta – cinci sau şase întâlniri – ne-am întâlnit cu specialiştii, am discutat nu numai despre stadioane, ci şi despre alte condiţionalităţi care există. Sunt 19 condiţionalităţi guvernamentale pentru acest eveniment”, a arătat Dîncu.
De asemenea, vicepremierul a afirmat că s-a discutat şi cu Ministerul Transporturilor referitor la legătura dintre aeroportul Otopeni şi Stadionul Naţional, unde se vor desfăşura meciurile. ”Meciurile se vor desfăşura pe Stadionul Naţional, restul fiind stadioane de antrenament. În privinţa stadioanelor, au avut loc întâlniri între specialiştii de la Compania Naţională de Investiţii, de la FRF şi reprezentanţi ai celor patru cluburi. Există deja teme de proiectare date pentru aceste proiecte - teme de proiectare care să respecte cerinţele UEFA şi acestea sunt date în lucru. Se lucrează în acest moment la documentul pe care trebuie să-l aducem în şedinţa de Guvern privind studiile de fezabilitate”, a arătat Dîncu.
Vicepreşedintele LPF, Robert Pongracz, a declarat, pe 24 iunie, într-un comunicat remis agenţiei News.ro, că nu este exclus ca UEFA să trimită scrisori de ameninţare că va lua României dreptul de a organiza meciuri la Campionatul European din 2020 din cauza lipsei de acţiuni în asigurarea infrastructurii.
"Eu cred că o să-l facem româneşte, pe ultima sută de metri. O să vină o scrisoare de la UEFA, că vă luăm meciurile şi o să facem tot ce este posibil. Tot ce o să se facă pentru campionatul ăsta o să se facă în stres, o să se facă numai pentru un scop, să nu pierdem organizarea", a spus Pongracz.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, declara, la 15 martie, că România se află în situaţia de a pierde organizarea unor meciuri din cadrul Campionatului European din 2020, deoarece nu a început să-şi îndeplinească obligaţiile pe care şi le-a asumat în dosarul de candidatură.
România a primit în 2014 dreptul de a organiza pe Arena Naţională trei meciuri din cadrul fazei grupelor CE din 2020 şi o partidă din optimile de finală.