Membru al Romanian Drift Community şi antrenor pentru zona Ardeal la Academia de Drift, Imre s-a înscris la începutul sezonului în campionatul de karting pentru a-şi motiva fiul de 9 ani, Gabi Imre jr, care a făcut anul acesta primii paşi în lumea motorsportului. Braşoveanul în vârstă de 32 de ani a câştigat două etape, iar în alte două rânduri s-a clasat pe podium, astlfel că a cucerit în premieră titlul de campion.
"Mai presus de titlul obţinut stau prieteniile legate în acest an, experienţa acumulată, dar şi lobby-ul făcut driftului într-un campionat de motorsport mult mai vechi. Mă bucur mult pentru faptul că un drifter a reuşit să evolueze cu succes într-o disciplină de motorsport de aderenţă şi contra timp. Se pare că drifterii ştiu să piloteze şi clasic, nu numai în derapaj, iar în curând voi debuta şi în Campionatul Naţional de Viteză pe Traseu Montan", a spus Imre, cel care de anul viitor va face parte şi din echipa care va organiza Campionatul Naţional de Drift.
În week-end, un alt pilot din Romanian Drift Community, Alin Grădinaru (16 ani), un viitor star al sportului cu motor din România, şi-a asigurat pentru al patrulea an consecutiv titlul naţional la motocross, clasa MX-2 - juniori, după ce ultima etapă, programată la Valea lui Mihai, a fost anulată din cauza circuitului impracticabil. Pilotul, al cărui mentor este chiar mama sa, Maria, instructoare auto de profesie, a debutat de anul trecut şi în drift, iar la Grand Prix-ul de la Bucureşti s-a clasat chiar în Top 8.
"Sunt foarte mândru că am reuşit să câştig al patrulea titlu consecutiv. Îmi doresc să menţin acest trend, iar în curând să mă pot lupta şi de la egal la egal cu campionii din drift", a declarat Grădinaru, care la 16 ani este cel mai tânăr pilot profesionist de drift din Europa. De altfel, de curând, Alin a debutat şi în Smart Driving Series, competiţie organizată de BMW, impunându-se detaşat la categoria juniori.