"Cu gândul declarat de a-şi întări lotul în perspectiva părţii a doua a sezonului, FC Petrolul Ploieşti a ajuns, deja, la un acord cu un prim jucător important. Astfel, atacantul italian Michele Paolucci (29 de ani) a semnat un angajament cu gruparea noastră până la finele actualui campionat, el urmând să se alăture lotului petrolist de la începutul anului viitor, atunci când vor demara pregătirile pentru sezonul de primăvară", a notat sursa citată.
Produs al centrului de juniori al lui Juventus Torino, Paolucci are la activ 95 de prezenţe în Serie A, pentru Ascoli, Udinese, Atalanta, Catania, Siena, Juventus şi Palermo, marcând de 17 ori în meciurile disputate în prima ligă italiană, conform Mediafax.
El a evoluat ultima dată la Latina Calcio, grupare de care s-a despărţit în vara lui 2015. Michele Paloucci a mai jucat, în Serie B, la Vicenza şi Siena, totalizând 97 de meciuri şi 19 goluri înscrise, având, totodată, şi prezenţe în reprezentativele U17, U19, U20 şi U21 ale Italiei, a mai precizat site-ul Petrolului.