"În ultimii zece ani, cred că Messi a fost cel mai bun jucător pe care l-am văzut. Multă lume îl compară pe Messi cu (Cristiano) Ronaldo, sunt însă jucători diferiți. Amândoi sunt extraordinari", a spus Pele despre vedeta Barcelonei și cea a lui Real Madrid, într-o conferință de presă în orașul indian Kolkata (cunoscut și sub numele de Calcutta).
Triplul campion mondial cu Brazilia (1958, 1962, 1970) a adăugat că îl consideră pe compatriotul său Neymar unul din cei mai valoroși fotbaliști ai momentului.
În altă ordine de idei, Pele a afirmat că nu va candida pentru postul de președinte al FIFA.
Pele, care pe 23 octombrie va împlini 75 de ani, a estimat că "azi fotbalul e mai dur ca înainte".
Alt subiect abordat a fost situația fotbalului din India. Potrivit fostului campion, o condiție pentru dezvoltarea acestui sport în marea țară asiatică este ca "jucătorii să aibă ocazia să evolueze în străinătate pentru a dobândi experiență".
Pele va petrece următoarele zile în India ca invitat de onoare la primul meci pe care echipa Atletico de Kolkata îl va disputa în acest sezon pe teren propriu în Super Liga indiană (ISL), marți, contra lui Kerala Blasters. Miercuri, el va fi prezent la New Delhi la finala Cupei Subroto pentru echipe sub 17 ani.
Pele a jucat acum aproape 40 de ani un meci în India, când îmbrăca tricoul echipei Cosmos New York.
În ISL evoluează o serie de jucători celebri aflați aproape de finalul carierei, ca atacantul român Adrian Mutu, legitimat la FC Pune City.
Sursa: Agerpres