Decizia Tribunalului Specializat Mureş:
"În temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. 1 lit. E din Legea nr.85/2014 decide intrarea în faliment a debitoarei ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB ASA 2013 TÂRGU MUREŞ. În temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 dispune dizolvarea asociaţiei şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Desemnează în mod provizoriu în calitate de lichidator judiciar societatea profesională RTZ&Partners SPRL – Filiala Bistriţa, care va îndeplini această funcţie cu o retribuţie provizorie de 1500 lei pentru toată procedura.
Stabileşte termen de judecată pe data de 12.01.2018. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Specializat Mureş. Pronunţată în conformitate cu prevederile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 13 octombrie 2017" anunţă Hotărârea intermediară 549/2017, din 13.10.2017. Clubul poate face apel în 7 zile, potrivit prosport.ro.