Nadia Comăneci este ambasadoarea competiției de la Montreal, oraș în care a făcut istorie la Jocurile Olimpice din 1976, când a obținut prima notă de 10 din gimnastică.
La Campionatele Mondiale, pentru România Larisa Iordache, Cătălina Ponor și Ioana Crișan vor concura în competiția feminină, iar la masculin vor evolua Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Andrei Groza, Andrei Ursache și Vlad Cotuna.
În acest weekend, șapte sportivi participă la concursul de Cupă Mondială la gimnastică artistică programat la Paris, conform Agerpres.
Larisa Iordache și Ioana Crișan ne vor reprezenta la feminin, iar Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Andrei Ursache și Andrei Groza vor evolua la masculin. Sâmbătă vor avea loc calificările, iar duminică sunt programate finalele pe aparate.
Etapa de Cupă Mondială de la Paris este ultima verificare înainte de Campionatele Mondiale de la Montreal.