Monica (29 ani, 57 WTA) s-a impus în două ore și 24 de minute în fața Anei Bogdan (24 ani, 108 WTA), la capătul unui meci cu răsturnări de scor.
Niculescu a luat primul set fără probleme cu 6-2 și părea că se îndreaptă spre o victorie facilă, având 3-0 în actul secund. Însă, la acest scor, a început să greșească tot mai mult, Ana Bogdan a făcut punct după punct și a câștigat setul cu 6-3, după șase ghemuri la rând, scrie Agerpres.ro.
În decisiv, Niculescu a început mai bine și s-a desprins la 2-0, dar apoi a avut din nou o cădere în joc și Ana Bogdan a egalat, 2-2. Ghemul cinci a fost unul extrem de disputat, durând aproape un sfert de oră, în care Bogdan a avut șase mingi de 3-2, iar Monica a reușit să transforme a patra minge de break. La scorul de 3-2, Niculescu a cerut intervenția medicului, iar apoi s-a desprins la 4-2. Ana Bogdan a mai luat un ghem pe serviciul său (3-4), dar apoi Niculescu a încheiat conturile cu 6-3.
Niculescu și-a creat nu mai puțin de 18 mingi de break în acest meci, câștigând 7 dintre ele (5/6 pentru Bogdan).