Mircea Lucescu ar fi vizitat ieri biroul din Kiev al companiei ''SCM'', al cărei patron este Rinat Ahmetov, preşedintele şi proprietarul clubului ucrainean Şahtior Doneţk.
Potrivit unor surse neoficiale, Mircea Lucescu ar putea obţine o poziţie în structura clubului Şahtior Donețk, însă, în același timp, ar urma să combine această funcţie cu cea de selecţioner al Turciei, ceea ce ar fi o lovitură de imagine și financiară senzațională pentru Il Luce.
Şahtior Donețk încă nu are o certitudine în privinţa antrenorului său pentru sezonul viitor, având în vedere că actualul tehnician al ''minerilor'', portughezul Paulo Fonseca, se află la final de contract şi are mai multe oferte.
Cu Mircea Lucescu la cârmă, Şahtior Donețk a cucerit opt titluri de campioană a Ucrainei şi şase Cupe, precum şi şapte Supercupe. O menţiune specială pentru tehnicianul nostru este câştigarea Cupei UEFA în sezonul 2008-2009, singurul trofeu continental din istoria fotbalului ucrainean.