Mihaela Buzărnescu (locul 33 WTA) a produs marea surpriză la Roland Garros. Românca în vârstă de 30 de ani a eliminat-o pe ucraineanca Elina Svitolina, a patra favorită la câștigarea turneului. Mihaela Buzărnescu a dezvăluit că voia să se retragă din tenis în 2017, din cauza rezultatelor slabe și a problemelor medicale, scrie Realitatasportiva.net.
Aplicând o tactică foarte agresivă, Mihaela Buzărnescu s-a impus după o oră și 37 de minute, scor 6-3, 7-5, în turul trei al Openului Franței, de la Paris.
“Anul trecut eram pe locul 400, pe vremea aceasta. Aveam probleme la genunchi şi voiam să termin cu tenisul. Familia şi cei apropiaţi m-au ajutat. Tata e antrenorul meu. Din nimic mi-au spus că pot face multe lucruri. Jocul meu s-a îmbunătăţit şi sunt mult mai pozitivă. Sunt foarte fericită că am jucat bine azi. Trebuie să mă calmez în momentele în care sunt nervoasă, altfel o să fie rău pe viitor. La Strasbourg, am fost aproape să o înving pe Cibulkova, eram la două puncte de meci, dar din cauza unor gânduri mi-am pierdut controlul. Astăzi mi-am spus că nu trebuie să fac asta din nou. Şi mi-a ieşit!“, a spus Mihaela Buzărnescu, după meci, pentru Eurosport.
Mihalea Buzărnescu e în optimi la Roland Garros, după meciul carierei
În faza optimilor de finală ale Openului Franței, Mihaela Buzărnescu va juca împotriva americancei Madison Keys (23 de ani, locul 13 WTA), o jucătoare care preferă suprafețele rapide. Va fi prima confruntare directă între cele două.
Este cea mai importantă victorie a carierei pentru Mihaela Buzărnescu (30 de ani), care mai reușise o singură victorie împotriva unei jucătoare de Top 10 WTA. În acest an, la Doha, pe suprafață rapidă, a învins-o pe letona Jelena Ostapenko (locul 6 WTA la acea vreme).
Înaintea participării din acest an, Mihaela Buzărnescu nu a reușit să ajungă pe tabloul principal la Roland Garros. Pentru calificarea în optimi, Mihaela și-a asigurat 240 de puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de 222.000 de euro.