"În sfârșit după 4 ani, după o operație în care am tras cu greu și la care încă mai resimt dureri, cu incertitudini dacă voi mai reuși sau nu, după multă muncă și ambiție, am reușit să fac primul concurs cu un rezultat satisfăcător", a scris gimnasta pe Facebook.
"Zic satisfăcător, fiindcă mai este mult de muncă, iar de-abia de acum concursurile și partea grea încep, dar mă duc înainte mai încrezătoare. Vreau să mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost și sunt alături de mine și m-au încurajat la fiecare pas. Sănătatea este singurul lucru de care atât eu cat și fetele avem nevoie", a adăugat ea.
Mesajul ei a adunat pe reţeaua de socializare mii de Like-uri şi sute de comentarii şi redistribuiri.
Cătălina Ponor a cucerit sâmbătă, 26 martie, medalia de aur la bârnă, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Doha (Qatar). Sportiva a intrat în finală cu cea mai mare notă și s-a impus cu 14,650 puncte.
Argintul a revenit sportivei Thauany Lee de Araujo (Brazilia) cu 14,150 puncte, iar bronzul Filipei Martins (Portugalia), cu 13.900 puncte.