Apropiații acestuia susțin că Meme a ieșit total schimbat din închisoare.
”Are fața mai luminoasă, nu mai e încruntat, nu mai e nervos. Nici măcar o dată în viață nu l-am văzut atât de calm, de liniștit, de senin. Întotdeauna a crezut în Dumnezeu, dar nu l-am mai văzut atât de credincios. Nu mi-am imaginat că îl voi vedea vreodată așa. Am înteles că s-a întors în casa mamei fiicei sale, de care a divorțat. Cât timp el a fost în închisoare, Corina i-a fost alături pas cu pas, iar asta l-a făcut, probabil, să își dea seama că nu exista nimic mai important în viață decât familia”, a declarat un apropiat al lui Meme, pentru CANCAN.ro.