Şumi are un sezon bun cu Kayseri. După 26 de etape, echipa este pe locul 6.
"Eu nu am avut norocul altor antrenori care sunt pe la noi și care se lăfăie cu fel de fel de transferuri de sute de mii sau poate chiar de milioane de euro. Mi-aș dori și eu să iau o echipă din asta și să stau să mă bat ușor la campionat, dar n-am avut eu șansa asta niciodată.
Lupta la titlu se va da FCSB şi CFR Cluj. I-am văzut pe cei de la Craiova şi nu au constanţa unei echipe care să se bată la titlu. În afară de suporteri, care sunt extraordinari, în afara domnului Rotaru, care e un om care investeşte şi care a dat o identitate acestui club, mai aşteptam la mai mult de la jucătorii Craiovei.
Mă aşteptam la mai mult şi de la antrenorul Craiovei, pe care noi îl vedeam un salvator. Ce n-a reuşit în Italia, face în România. Eu cred că avem antrenori români de mare valoare, care ar merita să antreneze în România şi nu avem nevoie de fel de fel de antrenori din străinătate.
Eu sunt într-un campionat extern şi îmi e extraordinar de greu. Suntem doi antrenori străini în Turcia: Paul Le Guen, care e o legendă și care a luat campionate cu Lyon de s-a plictisit săracul. Și mai e Şumudică. A luat şi el un amărât de campionat cu Astra şi care nu valorează în ochii domnului MM Stoica, care știe să le dea replici tuturor", a spus Marius Șumudică la Telekomsport.