Sute de persoane din domeniul pe care cel dispărut l-a ilustrat cu atâta strălucire în timpul celor aproape opt decenii de viață au ținut să-i aducă un ultim omagiu, scrie Agerpres.ro.
La ceremonia sobră, încărcată de amintiri dintr-o viață dedicată sportului românesc, dar și de durere pentru un moment atât de trist, într-un an în care atletismul din țara noastră a mai fost lovit, prin dispariția Iolandei Balaș-Soter, a lui Titi Mihail, au fost prezenți foști și actuali mari atleți, precum Doina Melinte, Gabriela Szabo, Sorin Matei, Cristieana Cojocaru, Ion Buliga, Ilie Floroiu, Bogdan Tudor, Cătălin Câmpeanu, Ionela Târlea, Anișoara Cușmir, mulți dintre cei care îi datorează lui Nicolae Mărășescu o parte importantă din carierele lor sportive, dar și de conducători în sportul românesc, Mircea Sandu și Adalbert Kassai, Paul Novac, Cristian Bocșa, Mihai Ispas, Mihai Căpățână, prieteni precum fostul prim-ministru și actual președinte al Curții de conturi, Nicolae Văcăroiu, îndurerații membri ai familiei, ziariști.
Nicolae Mărășescu s-a născut pe 12 noiembrie 1937, la București, și a practicat atletismul de performanță, având în palmares un titlu de campion național, la ștafeta de 4x100 metri, în 1965.