Belgianul Kevin De Bruyne (76) a marcat golul victoriei și al calificării, după 2-2 în tur, dar ''cetățenii'' au ratat și un penalty, prin Aguero (30). În primul meci, PSG irosise o lovitură de pedeapsă, prin Ibrahimovic.
Golul lui De Bruyne a fost de fapt singurul șut pe poartă expediat de formația engleză. Oaspeții au avut prima ocazie a partidei, dar Hart a apărat șutul expediat din lovitură liberă de Ibrahimovic (16).
Aguero a fost de două ori periculos în minutul 23, dar acesta nu a nimerit ținta. Argentinianul a fost faultat în careu de Trapp (29), dar a ratat penalty-ul acordat (șut pe lângă). Până la pauză tot gazdele au fost mai aproape de gol, dar Navas a ratat ținta (40). La reluare, PSG a atacat cu toate puterile, dar a găsit în față un portar Hart în mare formă: internaționalul englez s-a opuzs la șuturile lui Ibrahimovic (48) și van der Wiel (52). De Bruyne (76) a dat lovitura, cu un șut cu efect, în urma centrării furnizate de Clichy. PSG a mai avut o ocazie până la final, însă Hart s-a opus tentativei de lob a lui Cavani (80).