CSM București, deja calificată în faza următoare a competiției, nu a făcut un meci prea bun și a comis multe greșeli, cel puțin până în jurul minutului 40, după care a avut o evoluție mai sigură, în condițiile în care are un lot mult mai valoros decât formația slovenă, conform Agerpres.
CSMB a început meciul ca din pușcă și a condus cu 3-0 după mai puțin de cinci minute, dar s-a relaxat și a fost egalată, 4-4, în minutul 9. Campioana României a trecut din nou la conducerea jocului și a refăcut diferența de trei goluri în favoarea sa, 14-11, în minutul 21.
Krim s-a apropiat la un gol, însă tabela a arătat din nou o diferență de trei goluri în favoarea oaspetelor în minutul 28, după o reușită a Cristinei Neagu (14-17). Totuși, diferența la pauză a fost minimă, 17-16.
CSMB și-a mărit avansul în debutul actului secund, dar a fost egalată, 20-20, apoi 21-21 în minutul 39. Echipa bucureșteană a avut apoi cea mai bună perioadă a sa în acest meci, greșind mult mai puțin, și s-a desprins în premieră la patru goluri, 25-21, în min. 46. Diferența a crescut în minutul 50 la cinci goluri, 28-23. "Tigroaicele" au condus de mai multe ori la șase goluri, în fața unui adversar care s-a resemnat.
Krim a avut o tresărire în ultimele minute și scorul final a fost 33-30 în favoarea campioanei României, care este una din favoritele la câștigarea trofeului.
Cele mai bune marcatoare de la CSMB au fost Cristina Neagu, 9 goluri (procentaj), Isabelle Gulden, 6 goluri, Amanda Kurtovic, 5, Iulia Curea și Marit Frafjord, câte 4. Celelalte goluri au fost semnate de Oanea Manea, 2, Aneta Udriștoiu, Bianca Bazaliu și Line Jorgensen, câte un gol.
De la gazde, Aneta Benko a reușit 7 goluri, iar Tjasa Stanko, 6.
CSMB s-a impus cu 30-18 în meciul tur cu Krim, de la București.
CSMB ocupă primul loc în clasamentul grupei, cu 8 puncte.