De asemenea, ceilalţi doi fii ai liderului cecen apar în videoclipuri în timp ce îşi lovesc oponenţii şi îi trântesc la pământ în competiţia pentru ”divizia tinerilor”.
Competiţia de arte marţiale cu minori a fost transmisă în direct de către televiziunea cecenă, conform news.ro.
După finalizarea campionatului, cei trei fii ai liderului cecen au pozat alături de centurile de aur câştigate.
Deşi Kadîrov s-a lăudat cu performanţele obţinute de fiii săi minori în luptele marţiale, acesta a fost criticat extrem de dur de renumitul luptător rus Fedor Emelianenko. Acesta a precizat că un asemenea comportament din partea liderului cecen este de neiertat, iar federaţia de lupte marţiale interzice orice competiţie între minori cu vârste mai mici de 12 ani.
Emelianenko a atras atenţia că minorii nu purtau căşti sau veste de protecţie, iar luptele de arte marţiale desfăşurate potrivit regulilor pentru adulţi ar putea să-i rănească pe copii atât fizic, cât şi psihic.
”Minorii cu vârste sub 12 ani nu au voie să fie prezenţi la aceste competiţii nici măcar ca spectatori, însă erau copii de până în opt ani care se băteau în faţa unor adulţi entuziasmaţi. Este chiar atât de important să organizezi un asemenea spectacol punând la risc sănătatea unor copii?”, a declarat faimosul luptător de arte marţiale rus.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus a explicat că ”doborârea unui copil, în special la televizor, este un motiv de implicare a agenţiilor responsabile”.
Ministerul Sportului a anunţat că va lansa o investigaţie privind campionatul cecen de arte marţiale cu minori.
Între timp, mai mulţi lideri ceceni au lansat insulataţii la adresa luptătorului rus Fedor Emelianenko.
”Fedor ar trebui să privească la această situaţie din perspectiva unui bărbat adevărat”, a declarat cecenul Timur Dugazaiev.
Parlamentarul Adam Delimhanov a susţinut că ”este ciudat să auzi cuvinte aşa ciudate de la un luptător care a furat o victorie, după ce a pierdut în mod ruşinos şi a luat bătaie serios”. Delimhanov este o rudă a lui Ramzan Kadîrov.