"Împreună putem schimba lumea" este mesajul pe care îl transmite actriţa Maia Morgenstern românilor şi totodată titlul campaniei Comitetului Olimpic Internaţional (IOC), menită să arate forţa mişcării olimpice de a crea o lume mai bună, prin sport, conform Mediafax.
În variantele originale, acelaşi mesaj a fost înregistrat cu vocile a patru celebrităţi mondiale – actriţele Uma Thurman (în limba engleză), Juliette Binoche (în franceză), Paz Vega (spaniolă) şi Taís Araújo (portugheză).
Organizatorii au colaborat, pentru realizarea coloanei sonore în execuţiile video, cu americanul Questlove, producător muzical al unor artişti precum Jay-Z, Amy Winehouse sau John Legend. Crearea unei versiuni originale a piesei "The Fire" (semnată de Questlove şi trupa The Roots) este rodul colaborării intercontinentale dintre Questlove şi cinci artişti celebri, câte unul de pe fiecare continent: Lenny Kravitz (America), Corrine Bailey Rae (Europa), Nneka (Africa), Yuna (Asia), respectiv Chet Faker (Oceania).
Campania aminteşte că Jocurile Olimpice sunt un simbol pentru ceea ce oamenii pot realiza împreună. Există o forţă comună, un ritm ce uneşte, indiferent de locul unde se află oamenii pe glob sau de limba pe care o vorbesc. Oamenii sunt cu toţii astfel conectaţi, iar acestă conectare oferă speranţă şi încredere în ceea ce pot realiza când îşi unesc forţele. Acest mesaj se aude în întreaga lume, prefaţând cel mai important eveniment sportiv mondial, Jocurile Olimpice Rio 2016.
Din 7 iulie, românii primesc şi ei mesajul de aderare la pacea olimpică, prin imaginile vibrante din cele patru spoturi ale campaniei „Împreună putem schimba lumea”, difuzate la TVR, însoţite de vocea inconfundabilă a Maiei Morgenstern.
TVR dezvoltă o campanie integrată dedicată Rio 2016. Nu mai puţin de 15 ID-uri de post, care promovează diversitatea de sporturi din competiţie, în culori diferite şi cu menţiunea "TVR Official Broadcaster", rulează pe toate posturile TVR din 8 iulie şi până în 21 august.
Pagina de Facebook dedicată competiţiei este deja activă (facebook.com/Rio2016TVR), iar mesajele campaniei se vor regăsi şi online – pe site-ul dedicat Jocurilor Olimpice, care va fi lansat în curând, dar şi în print şi pe radio.