"Generalul" a fost încântat de tot ce a văzut la Madrid, acolo unde a luat parte la primul antrenament al Realului după ce Ronaldo a cucerit cel de-al treilea Balon de Aur, cu o zi înainte, la Zurich. Într-o conversație cu fiul său, Edi Iordănescu, selecționerul tricolorilor nu a ascuns faptul că a rămas impresionat.
"I-au pus o lojă la dispoziție, să urmărească antrenamentul, dar Ancelotti l-a chemat pe teren", a dezvăluit Edi Iordănescu. Antrenorul "galacticilor" l-a chemat, însă, pe român pe teren, alături de el. Astfel, Iordănescu a "efectuat" un antrenament al Realului, cot la cot cu italianul, scrie digisport.ro.