Simionov, care a jucat la Poli Iași în prima ligă și a fost internațional U23, a fost mușcat de o insectă, a intrat în șoc anafilactic și nu a mai putut fi salvat.
"Avea un băiat, mare, aflat pe picioarele lui, din prima căsătorie și o fetiță din cea de-a doua. Visa la ziua în care va ieși la pensie pentru ca apoi să se poată dedica de-a întregul marii sale pasiuni, pescuitul. Mergea adesea la diverse concursuri, în diverse zone piscicole din țară, fiind și arbitru calificat. Și își văzuse visul împlinit, căci de doi ani se pensionase și așa cum își propusese era mai mereu în preajma bălților, râurilor și altor locuri unde era și pește. Numai că, ceasul rău, tocmai în mijlocul pasiunii sale avea să-și găsească sfârșitul! Înțepat de o insectă, a intrat în șoc anafilactic, nemaiputând fi resuscitat", anunță site-ul romaniastats.wordpress.com, citat de gsp.ro.