Rusia a fost informată, luni, că nu va putea concura la Campionatul Mondial de fotbal din 2022, care va avea loc în Qatar, dar nici la Jocurile Olimpice din 2020. Totuși, FIFA nu ar fi scos din calcul posibilitatea ca un așa numit "stat neutru" să participe la Campionatul Mondial din 2022, fără a beneficia de numele, imnul și drapelul Rusiei, informează mediafax.ro.
WADA a transmis că Rusia poate evolua sub titulatura obișnuită în preliminariile Campionatului Mondial din 2022, însă, în cazul în care va obține calificarea, țara ar putea fi reprezentată de un "stat neutru", format din fotbaliști ruși. Potrivit sursei citate, FIFA și WADA vor discuta acest aspect, Agenția Mondială Antidoping având puterea decizională în acest caz.
Rusia are 21 de de zile la dispoziție să facă apel la sancțiunea impusă de WADA, care prevede ca țara să fie suspendată timp de patru ani de la competițiile sportive majore.
Rusia va putea participa la Campionatul European din 2020, unde va și organiza câteva meciuri, dat fiind faptul că UEFA nu este considerată un organizator major de evenimente.
WADA a decis, luni, excluderea Rusiei din toate competiţiile majore de sport pentru patru ani, din cauza problemelor de dopaj. Astfel, ce se preconiza iniţial, faptul că nu va participa la Jocurile Olimpice din 2020 şi 2022 şi Cupa Mondială de Fotbal din 2022, s-a adeverit. Rusia a fost acuzată că a ascuns mii de rezultate pozitive la testele antidoping ale sportivilor
Totuşi, sportivii pot concura ”pe cont propriu”, iar eventualele performanţe pe care le pot obţine, nu vor fi trecute în dreptul Rusiei. Acest lucru s-a întâmplat la Jocurile Olimpice din 2018, când nu mai puţin de 168 de sportivi au concurat sub steag neutru.