Jeanine Christelle Djomnang, portarul în vârstă de 26 de ani - aceeași vârstă ca Patrick Ekeng - al echipei Femina Stars Ebolowa, şi-a pierdut cunoştinţa cu câteva minute înaintea loviturii de începere a meciului de campionat contra formaţiei Louves Minproff. Decesul tinerei a fost constatat după câteva minute, cauzele fiind deocamdată necunoscute.
Federaţia cameruneză de fotbal a afirmat că aşteaptă un raport oficial pentru a lămuri împrejurările exacte ale morţii jucătoarei.
Jeanine Christelle Djomnang şi-a pierdut viaţa la două zile după compatriotul său Patrick Ekeng. Fotbalistul dinamovist a decedat după ce s-a prăbuşit pe gazon în minutul 70 al partidei cu FC Viitorul.
Sâmbătă, fotbalistul brazilian Bernardo Ribeiro a murit după ce s-a simţit rău în timpul unui meci al echipei sale, Atletico Friburguense. Până acum, cauza decesului nu a fost stabilită.
Sursa: Digi24