''Este foarte păcat, este unul dintre cele mai vechi turnee din circuit, are o tradiția în întregul continent european, nu numai în România. Este un eveniment frumos, la care visăm cu toții, noi jucătorii de tenis, de la începători la cei profesioniști. Este păcat să nu mai avem acest turneu, să nu mai avem această oportunitate de a crește nivelul tenisului românesc'', a afirmat Tecău, câștigător la dublu în competiția găzduită de Arenele BNR în 2012, 2013 și 2014.
Ion Țiriac, proprietarul turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, care anul acesta va avea loc în perioada 16-24 aprilie, anunțat că ediția din acest an va fi ultima din cauza faptului că nu s-a investit nimic în Arenele BNR, iar anul acesta nu se va putea utiliza Terenul Central, care nu are avizul ISU de funcționare.
Horia Tecău și Florin Mergea s-au pregătit în ultimele zile, în comun, la Centrul Național de Tenis din Capitală.
''Pentru este noi prima săptămână pe suprafață cu zgură. Încercăm să jucăm mai mult împreună să obișnuim cu mișcarea în teren. Folosim și această săptămână pentru a juca de aceeași parte a terenului, trebuie să ne mai obișnuim împreună. Într-o echipă contează foarte mult să știm mișcările partenerului. Avem la dispoziție un timp care nu este foarte lung, dar încercăm să îl folosim la maxim. În această săptămână avem toate condițiile întrunite pentru o pregătire bună. Dorința noastră este să ne antrenăm pentru a avea un început bun de sezon pe zgură'', a precizat Tecău, care va face pereche cu Mergea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.