Victoria FCSB-ului a venit în urma "dublei" lui Gnohere, introdus de Dică în repriza secundă. Gigi Becali a anunţat că-i va oferi o primă specială "Bizonului" pentru aceste goluri.
"Avem 9 puncte, nu mai avem ce să spunem. Ce să mai spui de Steaua la ora asta? Florinel Coman n-a făcut nimic de când a intrat, dar a fost şi el pe teren, asta trebuie să ţinem cont. Nu vreau să vorbesc despre Niţă nici acum, e portar. Cu Alibec, ce s-a întâmplat acum e în favoarea lui... Facem publicitate, mai creşte preţul cu 1-2 milioane de euro. De Gnohere ce să zic...? Nu e al Stelei? Nu are contract cu Steaua?
Dacă în Occident se dau 220 de milioane de euro pe un jucător, ce să mai spunem? Suntem nebuni la fotbal. Echipa ideală a fost a lui Dică. El e un antrenor genial. De ce? Pentru că s-a terminat cu victorie. La final, jos pălăria. Avem 9 puncte într-o grupă. Jos pălăria în faţa lui Becali, a lui Dică, a Stelei. Am adus azi în România 1 milion de euro, victoria şi calificarea. Acuma mă trufesc, dar ce să fac?
Acuma îmi cântă inima de bucurie. Sunt unii care se oftică, sunt împotriva mea şi au duşmănie şi pe Steaua din cauza mea. Eu vreau numai pace. Gnohere mi-a băgat banii în buzunar. Primul gol el l-a inventat, al doilea tot cam invenţia lui. O să-i dau lui o primă.
În meciul de acasă cu Be'er Sheva îl vreau pe Alibec pe teren, pentru că vine o echipă să-l vadă. Îmi dă pe el 11 milioane de euro. Chiar dacă nu pleacă Alibec, poate să vină şi Nemec de la Dinamo", a spus Gigi Becali la Digisport.