ROMANIA-ARGENTINA. "Selecţionata argentiniană a remizat ieri seară, scor 0-0, cu România, într-un amical disputat pe Arena Naţională din Bucureşti, având o prestaţie care a fost iniţial mai proastă, iar apoi s-a îmbunătăţit, şi cu siguranţă a provocat îngrijorarea selecţionerului cu privire la unele aspecte", notează diarioelargentino.com.ar.
Diario El Argentino mai scrie că reprezentativa României a fost ordonată în prima repriză şi a jucat într-un sistem care a "tăiat circuitul creativ dintre Lionel Messi şi Fernando Gago şi Angel Di Maria".
"Remiza fără goluri în faţa României a fost rezultatul unei prestaţii îngrijorătoare a naţionalei. Echipa Argentinei nu a avut o seară bună în recele Bucureşti sau cel puţin se speră că a fost doar o zi proastă, pentru că nu a funcţionat aproape niciun compartiment. Singurul aspect pozitiv a fost prestaţia bună a portarului Sergio Romero, care a ştiut să facă faţă atacurilor românilor", continuă Diario El Argentino.
ROMÂNIA-ARGENTINA LIVE. România făcut spectacol. Gol anulat al lui MAXIM
ROMÂNIA-ARGENTINA LIVE. Tricolorii au făcut un meci senzaţional contra argentinienilor. Maxim a marcat un gol, dar reuşita a fost anulată de arbitri.
ROMÂNIA-ARGENTINA 0-0. Scor final, tricolorii au făcut un meci de excepţie.
ROMÂNIA-ARGENTINA LIVE. Pantilimon a scos o minge uluitoare la reluarea lui Lavezzi. Iese şi Chipciu, intră Grozav.
Piţurcă schimbă garda: ies Maxim, Tătăruşanu, Tănase, intră Lazăr, Pantilimon, Torje. România continuă să preseze, chiar dacă ritmul a mai scăzut. Spectacol în tribune!
Pauză. 0-0.
Cristi Tănase trage pe lângă poartă
România joacă incredibil în faţa Argentinei. Maxim a ratat o mare ocazie, după care a marcat un gol anulat incorect de arbitri.
ROMÂNIA-ARGENTINA LIVE. Echipele de start la meciul amical România - Argentina, care se dispută de la ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.
România: Tătăruşanu - Măţel, Gardoş, D. Grigore, Raţ - Bourceanu, Pintilii - Chipciu, Maxim, Tănase - Marica. Selecţioner: Victor Piţurcă.
Argentina: Romero - Zabaleta, F. Fernandez, Basanta, Rojo - Gago, Mascherano, Di Maria - Messi, Higuain, Aguero. Selecţioner: Alejandro Sabella
ROMÂNIA-ARGENTINA LIVE. Preşedintele clubului Astra, Dinu Gheorghe, a declarat, miercuri, la Casa Fotbalului, că meciul amical cu Argentina parcă ar fi blestemat pentru că atunci când se joacă toată lumea are atenţia îndreptată către Dosarul transferurilor şi alegerile pentru preşedinţia FRF.
"Meciul ăsta e blestemat, când nu se joacă, când se joacă, dar toată lumea este cu gândul în altă parte. Să sperăm că echipa naţională îi va mulţumi pe cei 40.000 de suporteri din tribună", a declarat Dinu Gheorghe.
ROMÂNIA-ARGENTINA LIVE. Referitor la Adunarea Generală a FRF în urma căreia se va alege noul preşedinte al federaţiei, Gheorghe a spus că nimeni nu poate contesta ceva referitor la organizare: "Cred că alegerile au fost bine organizate, nimeni nu poate contesta nimic. A fost transparenţă, totul democratic, mai ales că Mititelu este supervizor. A venit schimbarea în fotbalul românesc, Mircea Sandu a decis asta, foarte bine a făcut, este de atâţia ani şi era normal să lase loc şi altuia. Poate că lumea o să aprecieze ce a făcut el bine după ce nu va mai fi în funcţie. Mircea Sandu a făcut mai multe lucruri bune decât rele în fotbalul românesc şi e bine că va reprezenta România în continuare la UEFA".