Sunt tinere, atletice, performante, frumoase, dar și muncesc din greu pentru tot ce au. Jucătoarele de la CSM București, aflate în linie dreaptă pentru pregătirea meciului din 16-imile CEV Cup, cu Uralochka-NTMK Ekaterinburg, știu cât de important este aspectul fizic, așa că îi acordă o atenție sporită. ”Tigroaicele” nu neglijează niciun detaliu legat de modul în care arată și, deși sunt ocupate și concentrate pentru meciul cu rusoaicele, și-au făcut timp și pentru ele.
Astfel, trei dintre voleibalistele campioanei României, Nikola Radosova, Andreea Ispas și Naoko Hashimoto, s-au răsfățat câteva ore la un salon de înfrumusețare.
Naoko Hashimoto și Andreea Ispas au ales ”ritualul” de manichiură și pedichiură, așa că au fost răsfățate cu cele mai noi metode de spa.
”A fost frumos să ne relaxăm. Mai avem puțin timp până la meci, dar mă bucur că ne-am deconectat un pic. Este important pentru orice femeie să aibă grijă de ea. O vizită la un salon de înfrumusețare îți oferă mai multă încredere în tine!”, a spus Nikola Radosova pentru sportsnet.
Deși atmosfera de la salon a fost una extrem de relaxată, fetelor le-a zburat gândul la meciul de marți, cel mai important din acest an pentru voleiul feminin românesc.
”Sunt nerăbdătoare, acest meci va diferit, măreț, față de ce am avut parte până acum. Cred că rusoaicele sunt favorite în acest moment, dar este bine pentru noi, pentru că putem să le surprindem. Avem încredere că putem să le batem! Presiunea este pe umerii lor, noi mergem să jucăm bine, vrem să obținem un rezultat favorabil. Punctul nostru forte este ca avem un joc diferit ca stil față de cel rusesc. Suntem rapide, avem un alt fel de apărare. În general, poate pentru mulți ar fi o surpriză ca o echipă românească să bată o echipă din Rusia, dar noi credem că este posibil!” - Nikola Radosova, voleibalistă CSM București.
Partida din 16-imile CEV Cup dintre CSM București și Uralochka-NTMK Ekaterinburg se va disputa în 2 manșe (12 decembrie, ora 17.30, Sala Rapid) și 9-11 ianuarie, returul în Rusia. De 8 ori câștigătoare și de 6 ori finaliste ale Ligii Campionilor, adversarele “tigroaicelor” se află pe locul secund în clasamentul all-time al competiției după Dinamo Moscova (11 titluri și 5 finale). Biletele pentru meciul anului în voleiul românesc costă 15 lei.