Conform agenției Inter-TASS, care îl citează pe fostul director general al RUSADA, Ramil Habriev, cauza probabilă a morții lui Kamaiev ar fi un atac de cord.
"Din păcate, Nikita a decedat. Se pare că a suferit o criză cardiacă", a declarat Habriev, adăugând că nu știe dacă Nikita Kamaiev s-a mai confruntat cu probleme cardiace în trecut, potrivit Agerpres.
Kamaiev, instalat la conducerea RUSADA în 2011 și care a demisionat din postul său în decembrie 2015, în același timp cu trei alți principali responsabil ai Agenției ruse antidoping, fiind acuzat că ar fi ajutat la disimularea a trei cazuri pozitive ale unor atleți ruși. El a încetat din viață duminică, după ce i s-a făcut rău în timp ce schia, conform lui Habriev.
La începutul lunii noiembrie, o comisie independentă de anchetă, mandatată de Agenția Mondială Antidoping (AMA), a publicat un raport care scotea în evidență un dopaj organizat în atletismul rus. Puternic implicată în acest proces, conform raportului, RUSADA și-a pierdut acreditarea față de AMA în urma acestui scandal, la fel ca și laboratorul antidoping de la Moscova.