Votul pentru implementarea acestei reguli a fost egal, 8 pentru (inclusiv președintele Dedu) și 8 împotrivă.
Potrivit regulamentului, președintele a mai votat o dată, iar decizia a fost luată, așadar, la diferență de un vot.
Hotărârea a produs un adevărat cutremur în handbalul masculin. Dinamo este echipa lovită cel mai tare, având 8 extracomunitari în lot.
De altfel, conducerea dinamoviștilor și fanii din PCH au lansat un atac dur la președintele FRH.
Realitatea Sportivă a stat de vorbă și cu fostul handbalist și vicepreședinte FRH Remus Drăgănescu, aflat în tabăra celor care au votat împotriva propunerii lui Dedu, la ședința Consiliului de Administrație.
Vezi pe realitateasportiva.net ce a declarat oficialul Federației Române de Handbal.