Constatând că "tricolorii" nu mai au un jucător de clasă internațională de la retragerea lui Cristian Chivu în 2014, L'Equipe alcătuiește un Top 5 al celor mai mari jucători români, potrivit Agerpres.
1. Nicolae Dobrin
Un tehnician fără pereche, prima vedetă a fotbalului românesc, a debutat în prima divizie la 14 ani și 10 luni, la FC Argeș, unde a jucat aproape toată cariera. În 1972, Dobrin a fost la un pas să ajungă la Real Madrid, însă afacerea a căzut, în ciuda celor 2 milioane de dolari oferite, atunci o sumă uriașă. Jocul lui amintea în același timp de Ivica Osim și de Gunter Netzer. Dobrin însă diviza. Unii îi reproșau că joacă lent și că are schimbări de dispoziție, alții erau de părere că e inadmisibil să te lipsești de un asemenea talent. Fals atacant central și fals atacant, Dobrin a fost liderul tehnic al naționalei României timp de vreo cincisprezece ani, între 1966 și 1980. El n-a jucat la Mondialul 1970 din cauza unui conflict cu Angelo Niculescu. Apoi, în ultimul tur preliminar al EURO 1972, echivalentul sferturilor de finală, România a fost eliminată de Ungaria după un meci de baraj.
2. Gheorghe Hagi
Porecla de "Maradona al Carpaților", devenită un clișeu, descrie atât un om cu caracterul imprevizibil, cât și un conducător de joc genial. Liderul unei generații care a strălucit la Mondialul 1994, Hagi și-a încheiat cariera internațională (125 de selecții între 1983 și 2000) jucând alături de Chivu și Mutu la EURO 2000. Finalist al Cupei Campionilor cu Steaua în 1989, în străinătate el a obținut numeroase trofee cu Galatasaray, după experiențe ratate la Real Madrid (1990-1992) și Barca (1994-1996). În 2000 Hagi a fost desemnat fotbalistul român al secolului, iar în 2001 a devenit pentru scurt timp selecționer al României. au urmat experiențe nereușite ca antrenor (Bursaspor, Galatasaray, Steaua), apoi fostul mijlocaș a înființat FC Viitorul și Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, cea mai bună din țară.
3. Gheorghe Popescu
Cu siguranță unul dintre cei mai eleganți fundași din istorie. La apogeul carierei, Popescu era socotit printre cei mai buni jucători din lume pe postul său. Ales de șase ori cel mai bun fotbalist român al anului, el orchestra cu talent organizarea liniei defensive și participa în mod remarcabil la construcție și contraatac. După PSV Eindhoven și Tottenham, au urmat doi ani la Barcelona (1995-1997), unde în primul sezon a fost coechipier cu Gheorghe Hagi. Liberoul a fost căpitan al Barcei, cu care în 1997 a câștigat Cupa Cupelor și Cupa Spaniei. A urmat experiența Galatasaray, unde, din nou coleg cu Hagi, a câștigat Cupa UEFA în 2000. Cu 115 meciuri la națională, el este pe locul 3 la acest capitol, după Dorinel Munteanu și Hagi. În 2014,
când era favorit să devină președintele FRF, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru fraudă, evaziune fiscală și spălare de bani. A fost eliberat în noiembrie 2015.
4. Marius Lăcătuș
Lăcătuș a alternat perioadele bune cu cele proaste. Perioadele mari au fost legate de Steaua, cu care a câștigat o finală de Cupa Campionilor și a pierdut alta, trecându-și în palmares zece titluri de campion al României. Extrema cu 84 de selecții la națională nu a jucat la Mondialul din 1994 fiindcă a ales neinspirat două echipe la care a jucat: Fiorentina (1990-1991) și Real Oviedo (1991-1993). Acest mare glumeț se transforma într-un atacant cu jocul dur, aspru, de îndată ce intra pe teren...
5. Ladislau Boloni
Înainte de a fi un antrenor de succes, Boloni a fost un jucător excelent, mult timp deținător al recordului de selecții la națională și ales de două ori cel mai bun jucător român al anului 1977 și 1983. Mijlocaș muncitor, Boloni purta mereu, din superstiție, tricoul cu numărul 11. "Joc rolul de coordonator și de organizator", se autodefinea el.
