Fostul fotbalist de 43 de ani a avut o discuţie aprinsă într-o cafenea cu o altă persoană, care în timp ce ieşea a scos o armă şi l-a împuşcat în cap.
Apropiații spun că cei doi erau prieteni, chiar și asociați într-o afacere, și că povestea tragică ar fi pornit de la gelozie.
Kahraman şi-a început cariera de seniori la Feyenoord Rotterdam, pe când avea doar 17 ani. În 1998, el a fost transferat la Excelsior Rotterdam, tot în prima ligă olandeză, la care a jucat trei sezoane.
În 2002, pe când evolua la clubul austriac Pasching, el a fost convocat la naţionala Austriei, la care a disputat trei meciuri. Născut la Viena, într-o familie de imigranţi turci, Kahraman s-a retras în 2010, după ce a jucat câţiva ani în la cluburi din ligile inferioare austriece.