Redăm o parte din interviul acordat de Răzvan Burleanu agenţiei de presă MEDIAFAX:
Reporter: - Sunt unii care spun că a venit unul deştept la federaţie, alţii că aţi avea mai multe diplome decât cărţi citite. Sunteţi un om deştept?
Răzvan Burleanu: - Sunt o persoană care şi-a făcut şcoala la momentul potrivit. Sunt persoana care consideră că nu trebuie să arzi etape, la fel cum consider că nu am ars etape candidând la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal şi câştigând-o totodată. Celor care spun că nu am citit le spun că am citit, sunt o persoană care citeşte în continuare din diferite domenii. Sunt un cititor de literatură, de literatură sud-americană cu precădere.
R.: - Ce carte citiţi acum?
R. B.: - În momentul de faţă nu am o carte, de când am intrat în campanie nu am mai avut timp să mai citesc. Iar de când sunt la federaţie citesc statute, regulamente UEFA, FIFA, proceduri de finanţare a diferitelor proiecte.
R.: - Sunteţi mai tânăr cu cinci ani decât Mutu, puteţi conduce fotbalul românesc?
R. B.: - Nu cred că vârsta este importantă. Vedem foarte multe proiecte de pe on-line, Facebook, Google, companii de top sunt conduse de oameni tineri. Dar putem avea şi contraexemple, de oameni care la 80 de ani, precum Konrad Adenauer, conducea Germania spre democraţie şi prosperitate. Deci nu cred că vârsta este o problemă, ci competenţa. Sunt una dintre persoanele care consideră că avem foarte mulţi oameni din generaţia tânără care au capacitatea şi abilitatea de a-şi asuma funcţii de luare a deciziilor în România.
R.: - Pe cine deranjaţi cel mai mult de când aţi câştigat alegerile? "Generaţia de aur" s-a răsculat...
R. B.: - În niciun caz nu sunt într-un război cu "Generaţia de aur". Situaţia lui Daniel Prodan este o situţaie total diferită. Am fost obligat să fac o analiză a personalului administrativ al Federaţiei Române de Fotbal şi cine nu corespunde noilor standarde nu mai poate rămâne. O să vedeţi că Belodedici şi Vlădoiu, în urma discuţiilor cu ei şi rapoartelor lor, sunt persoane care confirmă şi vor rămâne în Federaţia Română de Fotbal.
R.: - Apropo de Prodan, l-aţi şantajat?
R. B.: - Exclus. Am clarificat lucrul acesta. A fost o discuţie pe care am avut-o alături de doi colegi, care au fost martori. Daniel Prodan este şantajistul, este cel care a solicitat suma de o sută de mii de euro ca să plece pe o cale amiabilă din interiorul Federaţiei Române de Fotbal. Asta pare să fie o procedură a modului în care oamenii din vechiul sistem prin care văd că trebuie guvernat fotbalul românesc. Aici mă refer inclusiv la poziţia domnului Adalbert Kassai, care a cerut salariile pe trei ani de zile.
R.: - Cum comentaţi plângerea făcută de Daniel Prodan împotriva dumneavoastră?
R. B.: - Este dreptul fiecărui român să facă aşa ceva. Este vorba de libertate de exprimare, este o libertate a dialogului pe care o încurajez. Sunt sigur însă că Daniel Prodan şi preşedintele AJF Giurgiu sunt două persoane care sunt manevrate.
R.: Aţi adus aminte de Adalbert Kassai, pe care la un anumit moment îl numeaţi un personaj toxic, la ce anume vă refereaţi?
R. B.: - La modul în care a condus fotbalul românesc în toată această perioadă de timp. Un mod defectuos, total în dezavantajul Federaţiei Române de Fotbal.
R.: - Ce legătură există între 4 martie, decizia în "Dosarul transferurilor" şi 5 martie, ziua alegerilor la FRF? Sunt voci care spun că Popescu e acolo pentru ca dumneavoastră să fiţi aici.
R. B.: - Este exclusă o astfel de asociere. Cei care fac o astfel de legătură uită poate motivul pentru care el a fost urmărit penal şi condamnat, evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune şi aşa mai departe. Eu aş fi câştigat alegerile şi cu Popescu candidat.