Golurile învingătorilor au fost marcate de Sabitzer '9, Kampl '34, '90+1 şi Alan '46, '70, în timp ce pentru Astra a înscris Florescu, în minutul 51.
1-0: Bruno l-a lansat în adâncime pe Kampl, acesta a pasat cu călcâiul şi Sabitzer a înscris cu latul de la 6 metri.
2-0: Kampl a primit o minge la marginea careului mare, a pătruns şi a înscris cu un şut plasat sub bara transversală.
3-0: Kampl a centrat din partea dreaptă şi Alan a înscris cu pieptul din 4 metri.
3-1: Florescu a primit un balon la 25 de metri lateral dreapta, a preluat şi a înscris cu un şut din voleu de la 25 de metri sub transversală.
4-1: Ankersen a deviat un balon cu capul şi Alan a înscris cu latul din 7 metri.
5-1: Soriano a centrat din partea stângă şi Kampl a înscris cu un şut în forţă din 6 metri.
FC Salzburg: Walke - Ankersen (Schwegler '78), Caleta-Car, Hinteregger (Schiemer '82), Schmitz - Bruno (Soriano '74), Keita, Laimer, Kampl - Sabitzer, Alan. Antrenor: Adolf Hutter.
Astra Giurgiu: Lung Jr. - Pliatsikas, Oros, Ben Youseff, Junior Morais - Seto, Florescu - L. Rus, Budescu (Fatai '90), William (Gandin '78) - Chiţu (Yahaya '57). Antrenor: Oleg Protasov.
Cartonaşe galbene: Sabitzer '55, Schmitz '67, Schwegler '83 / Chiţu '53.
Arbitri: Pawel Raczkowski (central) - Tomasz Listkiewicz, Marcin Boniek (asistenţi), Tomasz Musial, Tomasz Kwiatkowski (asistenţi suplimentari) - Radoslaw Siejka (rezervă) - toţi Polonia.
Astra Giurgiu ratase anterior calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, în timp ce FC Salzburg îşi asigurase înaintea acestui meci primul loc în grupa D.
Sursa: Mediafax