Sponsorizată timp de 4 ani de Adidas, Halep a întrerupt colaborarea cu Adidas la sfârşitul anului trecut, după o perioadă de negocieri în urma cărora cele două părţi nu au ajuns la un acord, scrie telekomsport.ro.
"Când au văzut că nu găsesc un angajament la nivelul celui cerut de la Adidas, cei din echipa Simonei s-au întors la producătorul german, căutând o soluţie de mijloc. Dar nu a mai fost posibilă o colaborare, Adidas alocând deja bugetul pentru 2018", notează 24australia.xyz.
Numărul 2 WTA se află, deci, în căutarea unui alt sponsor, iar acesta ar putea fi Nike.