Este vorba de portughezul Cristiano Ronaldo, atacant al clubului spaniol Real Madrid. Până la data de 15 septembrie 2015, numărul fanilor săi care activează pe rețeaua de socializare Twitterse ridicase la 37.831.159 de persoane, conform Guinness.
De asemenea, în mai 2015, sportivul a stabilit şi recordul de cele mai multe aprecieri pe Facebook, în număr de 107.782.302, depășind astfel performanța interpretei Shakira, care la 25 aprilie 2014 ajunsese la 87.042.153 aprecieri.
Conform ediției 2016 a Cărții Recordurilor, Shakira rămâne totuşi persoana de gen feminin cu cele mai multe aprecieri pe Facebook.
Acestea sunt doar două dintre recordurile mondiale stabilite de Cristiano Ronaldo. Tot el este autorul celor mai multe goluri într-un sezon de Liga Campionilor (17), fotbalistul cu cele mai multe titluri de Fotbalistul Anului decernate de FIFA (3), cele mai multe hat-tricks în La Liga (25), ca să menționăm doar câteva dintre performanțele sale.