Simona a coborât de pe locul al doilea pe poziția a treia în clasamentul celor mai bune jucătoare profesioniste de tenis din lume (WTA), după ce Angelique Kerber a câștigat turneul Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, și a devansat-o în ierarhie pe jucătoarea constănțeană.
De pe analiza specialiştilor WTA nu putea lipsi situaţia Simonei Halep, jucătoarea care şi-a anunţat prezenţa la turneele de la Dubai şi Doha.
"Accidentările sunt cele mai grave şi nu pot fi ignorate, ţinând cont că au afectat atâtea jucătoare, în luna ianuarie. Dacă Serena, Kerber, Radwanska şi Sharapova nu au părut afectate de accidentări, nu acelaşi lucru se poate spune despre 3 jucătoare cheie.
Simona Halep (tendonul lui ahile), Garbine Muguruza şi Madison Keys suferă de nişte accidentări mai vechi. Acestea nu sunt genurile de accidentări care necesită doar o pauză de două săptămâni pentru vindecare. Va fi foarte interesant cum îşi vor administra antrenamentele şi programul de acum inainte", se arată pe site-ul WTA, citat de Digisport.