"Cred că e un moment mare pentru handbalul românesc, ne-am calificat la Olimpiadă după opt ani, într-un mod care pare, poate, mai ușor decât în alți ani. Însă lucrul ăsta ni se datorează doar nouă, pentru că începând cu Mondialele și terminând cu aceste calificări am jucat un handbal foarte frumos, un handbal care arată altfel la echipa națională azi. Tomas Ryde ne-a spus că se bucură de faptul că face parte din acest grup care emană atâta siguranță. E fericit că ne-am creat această încredere și, bineînțeles, că ne-am calificat la Rio. Să dea Dumnezeu să fim sănătoși în vară când mergem la Rio. Mulțumesc celor care au fost în sală și ne-au susținut, dorim să ne fie mereu alături. Și sperăm să îi facem fericiți în continuare", a spus Neagu la întoarcerea din Danemarca.
Interul stânga a afirmat că nu a discutat cu colegele din echipa națională despre meciul din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, HCM Baia Mare — Buducnost, în care le va întâlni ca adversare. "E altă mâncare de pește, deja începem treaba la echipele de club. Eu sper să plec din România (n.r.—prima manșă se va disputa la Baia Mare) cu un rezultat pozitiv. Nu am vorbit absolut deloc cu fetele de la Baia Mare despre ce ne așteaptă la echipele de club. Ne-am concentrat fix pe ceea ce aveam de făcut cu echipa națională", a spus Neagu, componentă a formației Buducnost Podgorica, potrivit Agerpres.
În absența selecționerului Tomas Ryde, care a plecat direct în Suedia la finalul turneului preolimpic de la Aarhus, antrenorul secund al echipei naționale, Costică Buceschi, a declarat că își dorește ca România să realizeze la JO de la Rio o performanță mai bună decât medalia de bronz de la Campionatul Mondial de anul trecut. "Suntem foarte mulțumiți de ceea ce am realizat și de jocul pe care l-am arătat la acest turneu de calificare. Sperăm să fim toți sănătoși și să ne punem pe muncă pentru că ne dorim să obținem un rezultat cât mai bun la Olimpiadă și, de ce nu, poate un loc mai sus decât am obținut la Mondiale. Dar până atunci mai este mult de muncă. Mulțumim celor care au fost alături de noi și sperăm să nu îi dezamăgim la următoarea competiție", a spus Buceschi.
Echipa națională a României de handbal feminin a revenit, luni, de la turneul preolimpic din Danemarca, acolo unde a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. Jucătoarele și membrii staff-ului au fost primiți la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional ''Henri Coandă'' din Otopeni de președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, precum și de prieteni și rude.
România a încheiat pe primul loc, neînvinsă, turneul preolimpic desfășurat la sfârșitul săptămânii trecut la Aarhus (Danemarca), cu 5 puncte (+24), urmată de Muntenegru, 5 p (+19). În cele trei partide de la Aarhus, prima reprezentativă a României a învins Danemarca, scor 32-25, și Uruguay, cu 36-19, și a obținut o remiză cu Muntenegru, scor 23-23.