Printre elevii fostului antrenor se numără nume mari din lumea judo-ului, precum Marius Vizer, preşedintele sportului mondial şi Florin Bercean. La campionat a participat şi un sportiv orb, care a luptat cot la cot cu ceilalţi.
Campionatul organizat în memoria fostului antrenor Ştefan Vodă se află la cea de-a doua ediţie. Vodă a murit în urmă cu doi ani, la vârsta de 62 de ani, în urma unui infarct. El i-a pregătit pe Florin Bercean, actual antrenor al lotului olimpic feminin al României şi pe Marius Vizer, preşedinte al Federaţiei Internationale de Judo şi preşedinte al sportului mondial.
Într-una dintre echipele clujene a luptat un sportiv orb, în vârstă de 18 ani.
Alexandru Bologa va participa în 2016 la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro.