BALONUL DE AUR 2014. CRISTIANO RONALDO a mai câștigat trofeul în 2008 şi în 2013.
Eşecul înregistrat cu naţionala Portugaliei la Cupa Mondială (eliminare în grupe) ar fi putut constitui un mare dezavantaj pentru Ronaldo. Însă de la modificările survenite în 2010 cu privire la votarea pentru Balonul de Aur (voturile căpitanilor, selecţionerilor şi jurnaliştilor), palmaresul contează mai puţin decât performanţele individuale, chiar şi în anii pari, în care au loc turneele finale ale Campionatului European şi ale Cupei Mondiale. Şi în această privinţă CR7 aproape că nu are egal... cu excepţia lui Messi, consideră AFP.
Cu 17 goluri înscrise în ediţia 2013/2014 a Ligii Campionilor, Ronaldo a stabilit un nou etalon şi a câştigat apoi competiţia cu Real Madrid. A fost al zecelea trofeu al LC obţinut de Real Madrid. Portughezul a avut un an foarte bun, în care a fost şi golgheterul ediţiei 2013/2014 a campionatului Spaniei. În total, Cristiano Ronaldo a câştigat în 2014 patru trofee: Liga Campionilor, Cupa Spaniei, Campionatul Mondial al cluburilor şi Supercupa Europei.
UEFA l-a recompensat deja, decernându-i titlul de cel mai bun jucător al Europei în 2014. În cazul în care va primi în această seară Balonul de Aur, Ronaldo se va alătura în clubul select al deţinătorilor a trei astfel de trofee lui Johan Cruyff (1971, 1973, 1974), Michel Platini (1983, 1984, 1985) şi Marco Van Basten (1988, 1989, 1992). El se va afla însă în urma lui Messi, care a câştigat Balonul de Aur de patru ori (între 2009 şi 2012).