Născut în Basel, din tată elvețian și mamă sud-africancă, este pasionat de tenis de la o vârstă mică, la 11 ani ajungând în topul juniorilor din Elveția. La 14 ani, era deja obișnuit cu programul competițional, participând la 3-4 turnee în fiecare lună și antrenându-se șase ore pe săptămână, pe lângă timpul dedicat pregătirii fizice. Îi urmărește cu atenție pe idolii săi, Boris Becker și Stefan Edberg.
În 1995 este campion național la juniori și începe să se antreneze la Centrul Național de Tenis al Elveției, din Ecublens. În 1998, câștigă titlul de juniori la Wimbledon, atât la simplu cât și la dublu, iar la puțin timp, devine jucător profesionist.
Notorietatea pe plan internațional avea să vină, pentru jucătorul elvețian, în 2001, când îl elimină, în turul al patrulea la Wimbledon pe campionul en-titre Pete Sampras. Va cunoaște triumful deplin la Wimbledon doi ani mai târziu, în 2003, după victoria în finală în fața lui Mark Philippoussis. Tot în 2003, câștigă la dublu, alături de Max Mirny, Masters 1000. Iese victorios în șapte finale din cadrul Turneului ATP. Acest șir de succese îl propulsează aproape de primul loc mondial, situându-se cu puțin în urma lui Andy Roddick, scrie Agerpres.
Anul 2004 a însemnat pentru Roger Federer trei titluri de Mare Șlem, fiind prima astfel de performanță din cariera sa. Totodată, elvețianul a devenit primul jucător care reușește o astfel de performanță din 1988, când protagonist a fost Mats Wilander. Mai exact, Federer a ieșit învingător la Australian Open în fața lui Marat Safin, moment în care a ocupat și prima poziție în clasamentul AFP. Își păstrează titlul la Wimbledon, surclasându-l, în finală, pe Andy Roddick și cucerește US Open, în ciuda opoziției campionului din 2001, Lleyton Hewitt. Tot în 2004, câștigă Openul Elveției, primul turneu disputat în țara natală, alături de trei reușite la Masters 1.000 ATP.
Deși 2005 începe prost pentru elvețian, după ce pierde două titluri de Mare Șlam, în Australia și Franța, reușește să revină, câștigând atât la Wimbledon, contra lui Roddick și la US Open, contra lui Andre Agassi, cât și în turneele ATP Masters Series 1000 și ATP 500.
Anul 2006 a fost cel mai bun din cariera lui Roger Federer, cu 12 titluri cucerite, 92 de victorii și doar 5 înfrângeri, reușind să se califice în 16 finale din 17 turnee disputate. Se impune la Wimbledon în fața lui Rafael Nadal, la Australian Open contra lui Marcos Baghdatis și la US Open contra lui Roddick. Principalul eșec al său a fost în fața lui Nadal, în finala French Open.
Își păstrează supremația în clasamentul ATP și în 2007, după alte trei titluri de Mare Șlem adăugate în palmares. A ieșit învingător la Open-ul australian fără să piardă un set pe tot parcursul competiției, record neegalat din 1980, când fusese stabilit de suedezul Bjorn Borg. Îl învinge pe Nadal la Wimbledon, într-un meci considerat de mulți ca fiind cea mai spectaculoasă finală de Wimbledon din 1980. Îl depășește pe Novak Djokovic la US Open.
2008 a fost mai puțin strălucitor pentru Federer, care, în prima parte a anului, s-a îmbolnăvit de mononucleoză, o infecție ce cauzează simptome asemănătoare cu ale unei răceli puternice, inclusiv o stare avansată de oboseală. Probleme de sănătate au continuat pentru campionul elvețian, spre sfârșitul anului accidentându-se la spate. Chiar și așa, cucerește US Open în fața lui Andy Murray. Un succes unic în cariera sa a fost medalia olimpică de aur, la dublu, câștigată cu Stan Wawrinka la JO din Beijing.
Principalul succes al lui Federer în 2009 a fost adăugarea în palmares a Openului francez, unde l-a înfruntat în finală pe Robin Soderling. Câștigarea titlului la Wimbledon a însemnat atingerea unui nou record: 15 titluri de Mare Șlem, depășind, astfel, performanța lui Pete Sampras, deținător a 14 astfel de reușite. Deși a început bine anul următor, câștigând Australian Open, nu a reușit să acceadă în semifinalele de la Openul francez și Wimbledon, și nici în finala de US Open. A căzut pe locul secund ATP. Nu mai reușește nici un titlu de Mare Șlem în 2011, dar face o figură frumoasă la sfârșitul anului, în Turneul Campionilor, când l-a învins pe francezul Jo-Wilfried Tsonga. Termină pe locul trei ATP.
În 2012 a avut o revenire de formă, câștigând al șaptelea titlu la Wimbledon în fața lui Andy Murray, în patru seturi. În semifinală, l-a întrecut pe numărul 1 mondial, Novak Djokovic. La patru săptămâni distanță, îl întâlnește, din nou, pe sârb, în finala disputată în cadrul JO de la Londra. Elvețianul obține medalia de argint.
Un nou rezultat notabil este în 2014, când Roger Federer câștigă, împreună cu echipa Elveției, Cupa Davis, învingând Franța.
La 26 iulie 2016, Roger Federer a anunțat că va lipsi de la Jocurile Olimpice de vară de la Rio, ratând și restul sezonului competițional, din cauza unor probleme la genunchi.
Deși cariera sportivă a lui Roger Federer este departe de a se fi încheiat, până în prezent jucătorul elvețian a stabilit numeroase recorduri în ''sportul alb''.
Pe lângă cele 17 titluri de Mare Șlem la competițiile masculine de simplu, performanță neegalată până în prezent, este primul jucător de simplu care a disputat 10 finale de Grand Slam și un total de 27 de astfel de finale. Elvețianul, care s-a aflat în fruntea clasamentului ATP timp de 302 săptămâni, de asemenea performanță unică, are cele mai multe titluri, în număr de șase, la turneele de final de an, unde au acces doar opt dintre cei mai buni jucători ai anului. Începând cu 14 octombrie 2002, Roger Federer s-a aflat, permanent, printre primii opt jucători de tenis ai lumii.
Printre distincțiile primite de Roger Federer se numără premiul ATPWorldTour.com de jucător favorit al publicului de 13 ori la rând (între 2003 și 2015), precum și premiul Stefan Edberg pentru fairplay, de 11 ori. Pentru activitatea sa caritabilă, a fost distins cu premiul Arthur Ashe în anii 2006 și 2013. Timp de patru ani (2005-2008) a fost laureat al premiilor Laureus, decernate sportivilor cu cele mai bune rezultate anuale.