"Patronul FCSB am văzut că îmi dă şi lecţii de academie acum. Eu zic să-şi vadă de ale lui că are el multe şi să mă lase pe mine în pace să-mi văd eu de ale mele. Gigi să-şi vadă de ale lui, cu tot respectul. Să-şi vadă de bucătăria lui, nu mă bag, nu mă interesează. Că pe mine m-a avut în casă şi m-a pierdut. Când vorbim de fotbal nu o să se priceapă mai bine în veci. Dovadă că el cumpără de la mine. Eu produc şi el are de la mine jucători. Şi l-am şi bătut. Aia l-a durut rău de tot. Să-i şi dau să-l şi bat, pe el şi pe toţi prietenii lui. L-a durut rău. Dar mergem înainte", a spus Hagi.
Acesta nu crede că FCSB-ul il poate destabiliza pentru că i-a cumpărat câţiva jucători: "Steaua mi-a luat sau mi-a semnat nişte jucători. Şi cred că din tot ce sunt eu, că e proiectul meu, mi-a luat un deget. Un deget, ăsta mic. Mai am încă 30. Aşa că nu mai faceţi diversiune. Am o academie şi în continuare produc jucători şi voi produce jucători. Cine vrea, să vină să ia. Nu-i nicio problemă. Mai avem jucători. Am dat unii din generaţie. Am alţii care poate sunt mai buni sau poate vor face mai mult", a adăugat tehnicianul, conform Adevarul.ro.
„Ca să nu mai creaţi diversiune că aş părăsi proiectul, că vom da faliment, că suntem în colaps... Păi dacă la mine e colaps, la celelalte echipe ce e? La lotul naţional ce e? Domnilor, atenţie. Vom merge cu proiectul în următorii ani, o să încercăm să o facem în continuare. Va veni şi momentul în care, după ce am venit cu drag şi am muncit, că va fi astăzi, mâine, peste un an, peste doi, mă voi gândi şi la mine, la o provocare. Nu e o noutate. Cu siguranţă va veni şi ziua în care voi pleca. Că aşa e viaţa. Eu am o dinamică bună, performanţă când faci ai scări. Probabil o să vină ziua în care o să mă duc. Va veni şi acea zi. Eu sunt deschis. Anul trecut am avut ofertă, în vara asta am avut ofertă mare şi am rămas. Dar când se va întâmpla vom vedea", a spus Hagi.