"Calificarea nu este compromisă. Șansele au scăzut pentru locul 1. Dar pentru ocuparea locului 2 (n.r. — care asigură participarea la baraj) avem șanse în continuare. Se știe că rezultatul cu ocupanta ultimului loc din clasament nu se ia în considerare, iar acum acolo este Kazahstan... Și o să vedeți atunci care este situația exactă cu punctele, astfel încât calificarea se joacă în continuare. Și ca să răspund mult mai simplu, da, continuăm cu Christoph Daum", a spus Burleanu, care a revenit miercuri dimineață în țară după amicalul României cu Rusia.
Oficialul FRF a răspuns criticilor din ultima perioadă susținând că echipa națională, aflată pe locul 4 în Grupa E a preliminariilor CM 2018, este o "reflexie" a campionatului intern. "Situația nu este scăpată de sub control pentru că îi cunoaștem pe hoțomanii de serviciu. Ceea ce trebuie să facem toți este să construim, de asta este nevoie. Să vedem ce este de făcut și să investim foarte mult la nivel de copii și juniori. Iar echipa națională este o reflexie foarte clară a nivelului Ligii I, iar fotbalul românesc este o reflexie a societății românești. El nu poate să fie nici mai bun, nici mai rău", a adăugat el, conform Agepres.
Deși România a pierdut cu 1-0 amicalul cu Rusia, Răzvan Burleanu nu consideră acest meci o înfrângere deoarece golul lui Magomed Ozdoev din minutul 90+3 a fost marcat dintr-o evidentă poziție de ofsaid. "Am întâlnit un adversar puternic, iar obiectivul staff-ului tehnic a fost acela de a testa anumiți jucători care nu au avut posibilitatea să evolueze. Și de asemenea, să vadă care sunt confirmările la echipa națională... și cred că putem spune că Răzvan Marin este o certitudine în momentul de față. De asemenea, putem să ne referim la prestațiile bune ale lui Benzar și Dorin Rotariu. Este puțin supărător că nu am marcat de trei partide, însă pentru mine acest meci cu Rusia nu este o înfrângere pentru că la faza golului a fost ofsaid clar", a menționat Burleanu.
Echipa națională de fotbal a României a fost învinsă marți de selecționata Rusiei cu scorul de 1-0 (0-0), într-o partidă amicală disputată pe Ahmat Arena din Groznîi.