Prandelli este al șaptelea antrenor al ''liliecilor'' de când clubul a fost preluat de omul de afaceri singaporez Peter Lim, în mai 2014.
Tehnicianul italian a preluat echipa în octombrie și avea contract până în iunie 2018.
''Cesare Prandelli a comunicat... decizia sa irevocabilă de a demisiona din funcția de antrenor, începând de vineri'', se arată într-un comunicat al clubului.
Salvador ''Voro'' Gonzalez, membru al staff-ului tehnic, va fi antrenor interimar în perioada următoare.
După o victorie cu Sporting Gijon (2-1), în meciul de debut al lui Prandelli, Valencia a pierdut patru și a remizat alte trei partide în La Liga, la care se adaugă o dublă victorie cu Leganes în Cupa Spaniei.
Valencia ocupă locul 17 (din 20 de echipe), cu 12 puncte din 15 etape (9 eșecuri), fiind deasupra zonei retrogradării doar grație golaverajului.
Valencia este unul dintre cluburile importante ale Spaniei, dar antrenorii au plecat unul după altul din cauza rezultatelor neconvingătoare: fostul internațional englez Gary Neville nu a convins în sezonul trecut, iar Prandelli l-a înlocuit pe Pako Ayestaran, demis după cel mai slab bilanț al unui antrenor în istoria de 98 de ani a clubului, cu 10 puncte din 12 meciuri.
Dacă Neville și Ayestaran nu aveau experiență, Prandelli venea la Valencia după ce lucrase la Fiorentina, Galatasaray și naționala Italiei, cu care a jucat finala la EURO 2012.
Cesare Prandelli şi Adi Mutu au lucrat împreună la Fiorentina.