Vizer a spus că forul riscă să piardă bugete şi sponsori, pe fondul scandalurilor interne. El a mai notat că noul preşedinte al Federaţiei trebuie să fie unul neutru, transparent şi să aibă calităţi de manager.
Epistola, care poate fi citită în întregime AICI, a fost scrisă în contextul în care Florin Lascău, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Judo, a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat.
Judokanul român Daniel Natea a reacţionat la mesajul lui Marius Vizer, considerând că scrisoarea acestuia este îndreptăţită, atât timp cât Federaţia Română de Judo se doreşte una performantă.
"Uriaşul din Carpaţi", Daniel Natea, apreciază mesajul trimis de Vizer Federaţiei Române de judo. "Respect pentru mesajul domnului Marius Vizer, a punctat în această scrisoare tot ce trebuie pentru o federație performantă, unde vor avea de câștigat sportivi, antrenori și toți cei care susțin judo-ul românesc!", a scris sportivul pe Facebook.
Citiţi şi:
Vizer: FR de Judo, divizată în mai multe grupări cu lipsă de viziune. UPDATE: Reacţia lui Natea
Sportivele Alina Dumitru, Andreea Chițu și Corina Căprioriu au luat atitudine în privința scandalului din judo-ul românesc.
Fostul secretar general FRJ, Alexandru Bălgrădean, a avut mai multe dispute cu antrenorul lotului olimpic feminin, Florin Bercean.
Cele trei mari sportive au reacționat printr-un comunicat, redat în întregime de dolcesport.ro:
"Am constatat cu mahnire ca in ultima perioada judoul romanesc a fost tarat in mocirla unor scandaluri care nu fac deloc cinste acestui sport pentru care noi am muncit ani de-a randul reusind sa obtinem rezultate remarcabile pentru Romania. Razboaiele personale, luptele permanente, declaratiile pline de venin facute de unii reprezentanti ai judo-ului din tara, nu au facut altceva decat sa umbreasca imaginea corecta si curata a unei discipline sportive care, in ultimii ani, s-a bucurat de o apreciere foarte mare atat in Romania cat si in strainatate.
Cata vreme ne-am pregatit la lot, pentru noi, cuvintele de ordine au fost: munca, disciplina, seriozitate si performanta. Tocmai de aceea credem ca este momentul ca aceste scandaluri din judo sa inceteze iar federatia sa-si recapete in adevaratul sens al cuvantului valoarea ei, ca unic for ce conduce denstinele judo-ului romanesc. Nu vrem sa folosim cuvinte mari. Nu dorim sa ne sprijinim pe declaratii pompoase lipsite de substanta, dar ar fi cazul ca cei care astazi au transformat judo-ul romanesc intr-un camp de lupta, tarand munca atator campioni in derizoriu, sa inceteze si sa se aiba decenta sa se retraga. Judo-ul romanesc are nevoie de oameni care nu vizeaza propriul lor interes, care nu vizeaza functii sau interese meschine.
Are nevoie de performanta, de oameni care fie ca lucreaza in federatie, la cluburi, in organizare sa se dedice total acestui sport. Doar asa vom spera ca la viitoarele mari competitii internationale, la urmatoarea editie a Jocurilor Olimpice, ne vom putea bucura de succesele sportivilor nostri. Altfel, riscam sa cadem intr-o prapastie mult prea adanca din care cu greu vom putea iesi. Noi trei suntem gata, in orice moment, sa ne implicam neconditionat in bunul mers al judo-ului din tara noastra. Avem o datorie morala fata de acest sport care ne-a dat enorm si caruia vrem sa-i oferim astazi intreaga noastra experienta. Speram ca apele tulburi din judo se vor limpezi iar lucruri vor reintra in matca lor. Una a performantei.
Alina Dumitru
Andreea Chitu
Corina Caprioriu".
Care sunt cele două tabere în lupta pentru Federaţia Română de Judo
În aceste circumstanţe, Ziuanews, pornind de la scrisoarea adresată de Marius Vizer şi consultând specialişti în domeniu, implicaţi în viaţa activă a federaţiei de specialitate, poate să facă o analiză a perspectivelor din domeniu, despre destinul acestui important sport olimpic în România. Trebuie identificate cele două tabere despre care vorbea şi Marius Vizer şi trebuie explicat contextul în care federaţia de judo a ajuns să stea pe un butoi cu pulbere. Surse din interiorul federaţiei au explicat situaţia pentru Ziuanews. În primul rând, să specificăm că secretarul general al federaţiei, Alexandru Bălgrădean, sesizează unele neconformităţi faţă de statut şi regulamentele FRJ. La rândul lui Florin Bercean porneşte un atac împotriva lui Alexandru Bălgrădean pe o tema niciodată dovedită iar pe acest confict se porneşte procedura de "debarcare" a lui Bălgrădean.
De aici mai departe, Alexandru Bălgrădean dezvăluie şi el chestiuni neregulamentare sesizate precum şălarul ilegal al preşedintelui Doru Săptă, manipularea incorectă şi obscură a banilor obţinuţi de la Cupele Europene organizate în ţară, dispariţia fodurilor obţinute din sponsorizări, împărţirea neechitabilă a fondurilor între loturile feminine şi masculine, deplasarea în competiţii internaţionale a unor persoane care nu se calificau pentru aceste deplasări cum ar fi prieteni ai preşedintelui dar şi sportivi de la cluburi din ţară de care se spunea că au deplasarea plătită de club, nominalizarea subiectivă a centrelor pentru proiectul judo & şcoală, angajarea fictivă a celebrei "Laguna Albastră" alias Mărginean Alexandra, gestionarea frauduloasă a achiziţiei de echipament de la firma Adidas (Ippon Shop-Germania), atitudinea arogantă a Franciscăi Morar şi al contabilei faţă de unii antrenori.
În urmă sesizărilor lui Alexandru Bălgrădean, MTS şi COSR opresc finanţarea federaţiei. MTS declanşează verificarea federaţiei şi sesizează lipsa contabilităţii.
Contabila Daniela Grozavu pur şi simplu dispare şi nu colaborează cu controlul MTS. Alexandru Bălgrădean explică situaţia federaţiei printr-o scrisoare adresată cluburilor. Ulterior scrisoarea ajunge în presă. În urma învinuirilor Alexandru Bălgrădean şi Doru Sapta demisionează. Federaţia este condusă de Florentin Marinescu ca preşedinte interimar, acesta reuşeşte obţinerea refinanţării federaţiei de către MTS. Comitetul director, în faţă dovezilor aduse de Alexandru Bălgrădean se scindează, unii postandu-se în apărarea domnului Sapta Doru iar alţii în favoarea clarificării şi curăţirii federaţiei.
În urma Adunării Generale Extraordinare de la Braşov este ales preşedinte Florin Lascău care are sarcina de a clarifica învinuirile şi de a plăti datoriile pentru că MTS să nu opreasaca finanţarea federaţiei şi să asigure transparenţa deciziilor board-ului. Este numit secretar general interimar Gheorghe Savu, fără să se observe faptul că acesta era în funcţie în timpul pierderii contabilităţii. Ulterior acesta îşi întocmeşte contract pe funcţie pe perioada nedeterminată în conflict cu prevederile Statutululi FRJ, unde se menţionează că secretarul general este numit de către preşedinte pe perioada mandatului sau.
Miza scandalului: abolirea multiplei legitimări şi ilegalităţi financiare
Preşedintele Florin Lascău cere sprijinul pentru abolirea multiplei legitimări, aceasta fiind o practică ilegală. Noul Comitet Director (CD) iniţiază câteva măsuri pentru a îndrepta mersul lucrurilor în federaţie. Florin Bercean demisionează din CD motivând că CD îi "dărâma şandramaua". Urmare, Florin Berceanu şi Cristian Pintrijel pornesc o acţiune de adunare de semnături pentru invalidarea deciziei CD cu privire la multiplă legitimare, subminând prin această autoritatea CD. Are loc Adunarea Generală (AG) de la Miercurea Ciuc, unde un grup de antrenori conduşi de Florin Bercean, nemulţumiţi de abolirea multiplei legitimări atacă conducerea federaţiei, neobținând totuşi votul adunării.