Acordul are o mare importanță pentru judo-ul românesc pentru că Franța este forța numărul unu în judo-ul european și una dintre primele trei în cel mondial. Publicăm câteva dintre prevederile acordului, ele ar putea fi sursă de inspirație și pentru alte federații sportive din România:
“FFJDA se angajează să înființeze în colaborare cu Federația Română de Judo programe pedagogice și suport tehnic avand ca scop:>
Promovarea valorilor judo-ului în rândul copiilor și tinerilor
Sprijinirea pentru proiecte educaționale
Dezvoltarea activității de judo în România
Schimburi culturale între două țări
Implementarea unui audit anual, în beneficiul FRJudo:
F.F.J.D.A. organizează sosirea unui specialist pentru efectuarea unui audit al Federației Române pentru a analiza activitatea acesteia și a identifica împreună punctele de îmbunătățire.
Propunerea unei planificări comune a atelierelor cu un reprezentant al managementului tehnic francez:
F.F.J.D.A. va organiza sosirea experților tehnici în România pentru a asista FRJudo.
Sprijinirea creării și implementării de programe educaționale și entități sportive: F.F.J.D.A. va înființa un grup de lucru care va colabora la crearea și implementarea programelor educaționale , inclusiv a celor pentru sportivii cu dizabilități.
Oferirea unui curs de formare profesorilor de judo în funcție de nivel:
F.F.J.D.A va putea primi profesori români la cursuri de formare și va putea organiza accesul la cursuri de formare din statul francez. F.F.J.D.A. va facilita accesul cadrelor didactice din Româniala la cursuri și programe de formare de stat, precum și alocarea de ajutoare, pentru a acoperi costurile de cazare, catering și transport.
Primirea unui grup de tineri sportivi judoka in Franța:
F.F.J.D.A va primi tineri sportivi in Franța pentru a urma un curs de descoperire și îmbunătățire a activității. Se va propune abordarea acestuia din diferite unghiuri: pedagogice, culturale.
Sosirea unui medaliat olimpic în România pentru a contribui la promovarea judoului:
F.F.J.D.A va putea organiza sosirea unui medaliat olimpic francez în România pentru promovarea sportului și judo-ului în rândul tinerilor.>> Construirea unei “Academii de Judo” în școli:
F.F.J.D.A. va ajuta la crearea și implementarea programelor de formare a profesorilor de judo în România. F.F.J.D.A. va asista la dezvoltarea programelor de formare pentru tinerii judoka și la realizarea de evenimente comune.
Asistență în crearea parteneriatului (2021-2024) între un oraș francez etichetat “Terre de Jeux 2024” și Federația Română de Judo:
F.F.J.D.A. se angajează să conecteze cele două părți interesate și să ofere sprijin Federației Române de Judo.”
Partea română își exprimă public mulțumirile părții franceze pentru deschidere și eforturile de a crea o colaborare în beneficiul judo-ului românesc, dar și pentru profesionalizarea sportului autohton în general!