Aceștia l-au pierdut pe unul dintre cei mai mari statisticieni de fotbal din țară. Acesta era internat la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, din cauza unor probleme cardiace, iar anunțul decesului său a fost făcut de către soția sa.
Romeo Ionescu ne-a părăsit vineri seară, lăsând în urma lui multe regrete. Înmormântarea sa va avea loc marți, 29 decembrie, la Roman. Romeo Ionescu era susținător al echipei Petrolul Ploiești pe care la un moment dat a însoțit-o pe stadion la toate meciurile unei ediții de campionat, conform gazetaph.ro.
Romeo Ionescu a fost primul jurnalist din România care a primit o legimitimație din partea Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFH&S). Tot el este autorul mai multor volume din colecția Enciclopediei fotbalului românesc 1900-2000.
O altă carte, publicată de aceleşi autor, The European Cup 1955-2002 contine casetele tehnice ale tuturor meciurilor jucate in Cupa Campionilor Europeni, cu numele complet ale jucătorilor, arbitrilor, superclasamentul CCE. Romeo Ionescu este şi co-autor al lucarării “The European Football Yearbook” – anual, începând cu 1987. Statisticianul român a mai colaborat la Anuarul Fotbalului Românesc ediţiile 6 şi 7 (1974-90 si 1990-96).