Sub îndrumarea lui Cahill, Halep a ajuns în premieră pe locul 1 în lume și a câștigat primul turneu de Mare Șlem (Roland Garros 2018). Cei doi au colaborat din ianuarie 2015 până la începutul acestui an.
Deși a reușit performanțe remarcabile și alături de Lleyton Hewitt și Andre Agassi, Cahill a făcut o declarație măgulitoare despre colaborarea cu Simona Halep.
„Victoria Simonei de anul trecut (n.a. – succesul de la Roland Garros) este o amintire pe care o voi păstra cu mine întotdeauna. Pot să spun cu mâna pe inimă că ultimii doi ani au fost cei mai buni din cariera mea de antrenor. 2017 şi 2018 mi-au adus cea mai mare satisfacţie. A fost un adevărat roller coaster, cu atât de multe momente incredibile, dar şi cu clipe grele, complicate. Presiunea a fost atât de mare înainte să câştigăm un turneu de Grand Slam, dar totul a ieşit perfect„, a precizat Darren.
Vezi pe realitateasportiva.net motivul principal pentru care Darren Cahill s-a despărțit de Simona Halep.