Sute de taximetriști au protestat în centrul Capitalei, chiar în fața Parlamentului. Principala lor revendicare este fiscalizarea serviciilor de ridesharing la fel ca taximetria.
Taximetriștii amenință că nu vor renunța la proteste și vor chiar să blocheze marile orașe dacă Guvernul nu le rezolvă urgent problemele. O delegație a protestatarilor a fost primită la discuții cu oficiali ai Guvernului, din diverse ministere.
CE LI S-A PROMIS TAXIMETRIȘTILOR?
Reprezentanți ai Guvernului au avut la Palatul Victoria o întâlnire cu membri ai organizațiilor și structurilor din domeniul taximetriei și transportului alternativ, în contextul protestelor declanșate de aceștia.
Cele două părți au avut un schimb de opinii cu privire la modalitatea de reglementare a activității din domeniul taximetriei și al transportului alternativ.
În cadrul întrevederii, reprezentanții taximetriștilor au reliefat în principal nemulțumirile față de modul în care sunt reglementate cele două activități, respectiv cea de taximetrie și cea de transport alternativ, solicitând îmbunătățirea cadrului legal în vederea asigurării unei concurențe loiale între prestatorii de servicii, având în vedere noile provocări care apar pe fondul evoluției tehnologiei și digitalizării.
Participanții la discuții au convenit ca, în perioada imediat următoare, să transmită Guvernului observațiile cu privire la modificarea legislației care le reglementează domeniul de activitate, iar în urma agregării observațiilor acestora, va fi stabilită o nouă întâlnire în același format.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, consilierul de stat Minel Ivașcu, precum și alți oficiali din Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Autoritatea pentru Digitalizarea României, a trasmis biroul de presă al Guvernului.