Potrivit ministrului social-democrat, înregistrarea dosarelor este în lucru și până acum au fost introduse în sistem peste 1.000 de solicitări. Totodată, Firea mai spune că vineri se va întruni comisia de analiză care va verifica documentele și va declara eligibile primele dosare.
"Puteți trimite în continuare dosare, procesul de înscriere este continuu. Nu oprim în niciun fel înscrierile și oricine poate avea șansa de a primi sprijinul financiar în valoare de 3.000 de euro", arată Gabriela Firea, în postarea citată.
Ea a precizat, de asemenea, că toate dosarele transmise acum sunt valabile și în anul 2023.
"Avem resursele necesare pentru a deconta 12.500 de proceduri FIV acum și anul viitor. Mai mult, avem promisiunea coaliției de guvernare că se vor găsi bani în plus, dacă vor exista solicitări.
Citesc toate mesajele pe care mi le transmiteți și sunt la curent cu problemele pe care le ridicați pe grupurile de infertilitate.
Știm că sunteți dornici să aflați vești despre dosarele dumneavoastră. Colegii mei depun eforturi susținute pentru preluarea, înregistrarea și analizarea dosarelor", mai spune ministrul Muncii.
În 2023, procesarea documentelor va începe în 9 Ianuarie dar dosarele pot fi trimise continuu pe adresa de e-mail natalitate@mfamilie.gov.ro.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse oferă un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro persoanelor care se confruntă cu infertilitatea și doresc să devină părinți cu ajutorul procedurilor de fertilizare in vitro. Se pot înscrie femeile între 20 și 45 de ani, care au indicația medicală pentru astfel de proceduri. Într-un an, cuplurile sau femeile singure se pot înscrie de trei ori în program, cu acordul medicul.