Au muncit o viață, dar au ajuns să își numere fiecare bănuț în parte pentru a-și permite strictul necesar. Imaginile neputinței au fost surprinse într-un supermarket din țară, unde o bătrânică a fost filmată de trecători cât stătea plecată și își făcea calculele pentru ce urma să cumpere.
Puterea de cumpărare continuă să scadă în țara noastră, iar datele arată că puțini dintre români își permit un trai decent din cauza valului de scumpiri. Valoarea coșului minim de consum a crescut alarmant în ultimii ani, iar salariile nu au ținut pasul cu cheltuielile. Românii dau cele mai mari sume pe mâncare, facturi, chirie sau ratele la bănci. Față de anul 2019, valoarea coșului de consum pentru o familie cu doi copii aproape s-a dublat.
Veniturile românilor le au nu acoperă cheltuielile, iar pentru un trai decent mulți au renunțat la ieșiri, la haine sau au alocat mai puțini bani pentru educație și sănătate.
Daca ne raportam la o familie formata din 2 adulti si 2 copii, valoarea coșului minim de consum a ajuns la 9.978 de lei, fata de 6.954 de lei în anul 2019. În prezent, datele ne arată că cei mai mulți bani merg către mancare, peste 2000 de lei lunar, în timp ce aproape 2900 de lei merg către cheltuielile de întreținere, potrivit Realitatea Plus.
Datele INS arată că în ultimii ani creșterea cheltuielilor a fost una constantă. Dacă în anul 2019 o persoană singură avea nevoie de 2.621 de lei pentru coșul de consum, în anul 2023 suma a ajuns la 3.807 lei.