Potrivit IPJ Dolj, autoturismul condus de către femeie, din direcţia Segarcea către Craiova, a lovit frontal un autobuz condus din sens opus, de un bărbat de 31 de ani, din comuna Măceşu de Jos.
„În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale fiind transportată la spital. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.