Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Slatina, a murit în urma unui grav accident petrecut luni după-amiază, pe strada Ionaşcu din municipiul Slatina. Este vorba despre şoferul autoturismului implicat în evenimentul rutier, relatează realitateadeolt.net.
Bărbatul a ajuns intubat la Spitalul Slatina, iar în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a intrat în stop cardio-respirator. Medicii au început de urgenţă manevrele de resuscitare, dar nu a răspuns la acestea, fiind constatat decesul.
În accidentul produs luni au fost implicate două autovehicule, un autoturism şi un autocamion.